Nu-i cere, Minte, Inimii simbrie!
Oricâtă râvnă-n slujba ei ai pune
Nici ea, sărmana singură nu știe
Să prețuiască dorul ce-o supune.

Iar, chinul dulce lasă-i-l în seamă -
Oricât ai stărui n-ai înțelege,
Cum poate-n chinga nopții-atât să geamă
Și-n zori un singur zâmbet s-o dezlege!

Neînțelese-s pentru tine-nghețul
Și arșița pe care ea le-ndură
Când măsurând-o din priviri, disprețul
C-o șoaptă, doar o farmecă și-o fură.