nici măcar de doi lei
n-am cumpărat vindecare
lupt cu haosul
atârnat până la glezne
pansez o bucată de carne
tot ce mișcă prin oase arunc pe fereastră
la câini
să latre și ei la lună
nu-mi plâng de milă
până se face dimineață mai scriu o poezie
știu că dumnezeu o citește
risipind indulgent peste trupul meu
părerile lumii
contează că nu sunt singurul bolnav
boala e contagioasă în văzul
lumii
când trec pe lângă ea
arunc ăi doi lei ca pe-o idée fixă
că mi-am făcut datoria
ajung apoi acasă decăzută sub pielea-mi
transparentă
hapul nu-mi mai poate vindeca realitatea
am devenit imună între timp

24 martie 2012