În oul acesta ciudat cu coajă roșie
Așezat cu discreție mai în stânga, în trup,
Am adunat cohorte de oameni pe care i-am iubit
Și pe care nu am încetat să-i iubesc vreodată.
Tot aici am strâns uneori frenetic, alteori domol,
Câte ceva din frumusețea acestei lumi.
Acum stau toate lipite unele de altele,
Într-o dulce devălmășie -
Mirosul puternic,
De nori ascunși în spatele îngerilor,
E amestecat cu mirosul ierbii
Pe care stau lungită
Mereu cu brațul acoperind fruntea și ochii,
Ca să nu mă doară albastrul.
Dar, de câtva timp, descopăr cu spaimă
Că nu mai încape nimic în inimă.
Doar vântul, doar vântul
Se strecoară
ÃŽn mine
Ca un șarpe de sticlă.