hedonism
determinism biologic cu limită Hayflick
un brand pentru consumul de sine inerent unei mase amorfe de credințe și vise
vândute în plastic
paradigme din ziua de mâine
(în timp ce cu un gest de auto-mângâiere din frământata pruncie
își prinde o buclă pe ceafă îmbălsămând-o în fâșii de memorie
o trecere inextricabil decolorată)
(și
n-o să uit niciodată cum îți sărutam mâinile, nefericirea)
distrugând conștient o formă distorsionată a realității
pe care apoi tot ei o acuză de lipsuri meschine, ignorând în forma asta inductivă
un gol aderent și perfid
(obosit, las ușa întredeschisă, sertarele cu fante cu haine în plină revoltă -
pe sub ușă vântul frivol cu palmele-i goale împrăștie praf și neliniști
șuvițe desprinse)

[...]

ipocrită
scâncind din încheieturi încleiate până la refuz
(doar în vis poți să fii liber sau iluzia saltului de pe stâncă)
aiurea sub o beznă nepătrunsă, perfidă
ca un bebeluș în prima lui frică
(zgomotul oaselor sparte și sângelui cu atingerea de carton și ploaie mâloasă, cleioasă, clefăind peste dealuri de cârpă și sticlă
un cirocumulus de țărână și praf de pușcă umplând golurile ca un drog aromitor)
clipa
(fecioara)
aleargă ca și cum s-ar mișca prin apă

(
încarc
(rugându-mă la Dumnezeul obuzelor, schijelor, gloanțelor)
ochesc
(cu grija cu care puneam punctul pe i cu degetele pătate de cerneală
mușcându-mi buzele)
și trag
(în timp ce tunurile își varsă pântecele
și fumul se ridică în rotocoale)
)

depresii cu iz de asfințit
în timp ce prins de-această himeră mă zgâiesc la pupilele tale triste
și plate în șanț
sub ploaia lovind la distanțe inegale între secunde, ca o carte poștală pe care stă scris mărunt ca și cum
te-ai fi grăbit spre niciunde și-ai fi îngrămădit cât de multe
c-un pix din trăirile lăsate să se zvânte pe portativ și
răsucesc poza ca să te-aud și tu cumva mai acut
zâmbești printre șuiere-incandescente de fum)

hedonism sterp
deghizat în cea mai crudă ipocrizie
dezarticulând mecanismele fine-ale dragostei prin abuz și consum
(pașii pe scări, proiecte nesfârșite, picturile tale
pe care n-ai vrut să le închizi în pânză
fața de pernă deșirată într-un colț pe care dormeai
și-mi amintesc cum îmi ziceai că libertatea e-n vise
fără ancore, fără derivă printre cărămizi sparte și fărâme de sticlă
și

vocile de pe străzile labirintice
tălpile înglodate ale bocancilor, șenile de tancuri, timpane perforate
gloanțe de cauciuc și pistoale cu clei suntem
muștele unei societăți subterane cu ochii larg deschiși
protestând spre moartea camuflată în vis)

cu mânuși albe rătăcesc
peste ranchiuna, deznădejdea, durerea, ruptura și mai ales ura
izvorâte din frică
ascunsă-n jobene, costume, cămăși apretate, cravate
ferestre închise, politețuri exagerate și cărți-de-vizită discret parfumate

(
n-o să vii
azi
(
și-n jur concertul de bubuituri și trosnete
ca un arc desfăcut lent de mal
neiubit, necăutat, posedat de obiecte
și frig
(
voci ce imploră, o zbatere forțată fiindcă sunt laș și neputincios
(
în timp ce strivești țigara sub tălpile grase de pământul cleios
palmele tale bătucite
de patul de pușcă strâns, transpirat
(asurzitor
ca un gâtuit strigăt de ajutor)
se închid
)
)
)
)

problema din ziua de azi este
o lipsă