au îmbătrânit munții în mine
condori s-au prăvălit din vârf de stâncă
și-n rana ce sângeră a moarte
țipătul mut spintecă cerul
plâng munții
lacrimi și pietre
amare
netede
sclipind în razele de lună
opaițul de ceară arde intru durere
prin lumea împietrită
bântui cu sufletul răstignit
la porți zăvorâte

dincolo de lacrima de piatră
floarea-de-colÈ›
și-a infipt rădăcinile in nori!