Amurg
Gândurile mele părăsite,
Lăcrimioare-s negre pe zăpadă:
Speranțe multe, crude, umilite
De-o lume nedorite să le vadă...

Fără de stingere-i o singură lumină --
Cu fulminanta mea copilărie –
Zilele-i duioase-au să revină,
Lăcrimioare albe-au să-ntârzie ?

De ce îmi pare viața o poveste,
Basme cu albe, negre lăcrămioare?
Din bucurie care în tristețe
Ca-n amurg după o zi cu soare...

Pomii înfloriți sunt o minune
Chiar de sunt sădiți în cimitire:
Moartea poezii frumoase spune,
Universu-i numai nemurire...

Toate rotungesc Planeta Vieții;
Generații trec etern sub stele,
În amurg și-n zorii dimineții
Ni-i natura- proaspăt să ne spele!

Eu îi sunt, un firicel, o rază:
Și-i mai mult cu mine universul
Căci îl am pe Cel de Sus în pază
Ce-mi veghează inima și crezul!