Zgomotele,liniștea,toate cele deopotrivă
ÃŽmi umplu auzul ziua,noaptea,pretutindeni,
Nu am somn,ființa-mi toată...
Se revarsă în neant.
Caut o cărare-a vieții, să mă poarte în tot locul
Ce demult n-a fost umblat.

În a stelelor sclipire, ce pe bolta atârnate,
Stau de-o viață tot acolo cufundate-n adormire:
A strămoșilor gânduri ascunse rostite-n ceas de pieire
Ca o sfântă moștenire pentru a lumii cercetare,
Ce revarsă din trecuturi o puternică menire.

Zgomotele în surdină peste oameni se revarsă.
Prinși in cursele tăcerii într-o lume zgomotoasă...
E asurzitoare noaptea liniștea apăsătoare,
Venită de nicăieri și plecată-n depărtare
Într-o lume-ascunsă-n vise
Și-n a somnului uitare.

Când in liniște veni-or
Ale vremii-uitate scrieri,
Ridicate din abisuri...îndreptate către ceruri
Ce arată printre rânduri al lor înteles aparte
Despre-o lume-ndepărtată prinsă-n mrejele privirii,
S-a lăsa din nou deodată liniștea asurzitoare
Viața oamenilor toată.