împrejur e o pâclă rece
din caierul fără anotimp
scoți mereu un fir de lumină
și uit că plouă nopțile
te las printre păpădii
în nesomnul zilelor de mai

te caut uneori
departe de ferestre
fiecare umbră-și poartă umbra
de-ai ști cât de mult
apasă prin vene
mâinile tale
trasând o linie imaginară
buzelor mele

mai târziu-
un hohot crud rupe liniștea
două figurine de ceară
se topesc în spatele
casei.