e pruncul care miroase a noapte uitată pe pervaz
cu mâinile mereu îndreptate spre bec
e cel care în rugăciunile lui se pișă în scutece
și suge din mamă ca acul busolei nordul
tată prin oglinzi văd doar pietre slabe
legănând singurătăți bolnave

alo tată
sunt puștiul din plastilină care merge acum spre școală
îndrăgostit de asfalt și gropi
în ghiozdan mi-a pus mama în loc de mere poeme cu tine
tată sunt cel pe care îl salută ciorile
iar mașinile în ocolesc
tată spune-mi ceva despre undeva
să-mi pot pieptăna cărările
să știu ce viteză să permit pașilor mei

alo tată
mă mai recunoști
sunt băiatul care te mai poartă-n poeme
ieri am avut prima erecție imaginându-mi chipul morții
mâine voi bate în amintiri ca în niște tobe
și voi menține așa ritmul singurătății mele
tată te-am întâlnit prin toate cărțile
prin toate privirile mamei
am alergat după tine filă cu filă
lacrimă cu lacrimă
am transpirat și am omorât câinii care trăgeau de timpul nostru

alo tată
te sun cu inima galbenă împânzită cu vene de mucegai
deja port ghete nr. 45
iubesc tată cum ai iubit-o și tu pe mama
mă zbat tată prin ea cum făceai și tu prin mama
mă uit cu teamă la burta ei
la fel cum o priveai și tu speriat pe a mamei

alo tată
te sun să-mi spui că dorm
stau pe spate și asfaltul mă frige
iar felinarele îmi mutilează durerea
tată
când se așază pe mine vreo muscă
te simt cum îmi iubești cadavrul