De-aș fi râu,
te-aș purta spre țărmurile mele
să-mi încolțești iubirea-n
sfânt pământ.

Curcubeu de-aÈ™ fi
te-aș înalța din adâncul mării
spre ochiul cerului,
care a uitat de mult
să mai traducă veșnicia!

Te-aș împrăștia mai apoi
petală cu petală
să-ți desăvârșești culorile,
să furi din roata morii o clipă,
ce ne macină pe furiș
tâmplele albe!

Cu siguranță e luna Mai,
doar ea ne mai ninge
flori de tei pecetluind
logodna ploii cu țărâna aridă!

Ninge-mă iubire!
Fulgi otrăviți de mireasma lui Mai
cască abisul în care
mai dansează nepăsarea iernii!

Aștept ciocârlia!
O aștept să-ți sărute irisul verde.
Smerită în fața învingătorului,
nepăsătoare cu troienele
ce mai peticesc înalțimile!

De-aÈ™ fi stea,
ți-aș săruta palma,
amăgire a primăverii
din care am răsărit
fără nici o vină!