În val mă simt atâta de ușoară
Încât mă pierd de mine și găsesc
Pânze de aer și de omenesc
Cum mă ridică și mă desfășoară.

Mă vede țărmul cu nisip din lună
Abia adus și-atât de răscolit,
Să cred că tot pe mine m-a iubit
Minunea lumii care mă cunună.

Mă dărui ție îngere de înger
Plină de sare, aur și argint
Pentru că vreau iluzia să mint
Cu-acest real în care încă sânger.

Acum e valul, briza ce-mi răsfață
Piciorul prins de alge și răcoare,
Realul ca o clipă trecătoare
Înaintând cu cârmele în față.

Florina Ladislau