stau așa neclintit, de dimineață
până seara
privind cu coada ochiului
lângă mine
să pot vedea elementalii
de pe ultimul rând
înainte ca lumea să apuce
să se ridice
din catifeaua aceluiași plâns
///
suport greu
toamna
cu firele ei răsucite
care-mi intră sub haine
în toate împrejurările
ca o femeie între două vârste
cu toți bărbații strânși
într-o coadă
mult deasupra tâmplei
///
tristețea mea o neliniștește
altfel
n-ar trebui s-o văd
cum se roagă
de unde venind
//