Pe masa mea a murit o lumânare.
Mă uit la restul ăsta mic și fumegând,
Și mă întreb, diferență între noi să fie oare,
Ori aceeași plasmă suntem, scăpărând, arzând, plângând?

Eh, multe lucruri poți să vezi, de vrei,
Într-un muc arzând de lumânare,
Multe clipe de beție, lumina de ii bei,
Multe șoapte dulci, sufletul să-ți înfioare.

Ca o zăpada albă ce peste noi se cerne
Și ascunde oameni, pietre și nămol,
În bezna nopții mele, lumină ea așterne,
Gânduri negre mistuie, însemnătatea-mi dispare în pârjol.

Nimic suntem, doar lumini care se sting.
Aprig ardem, spiritul ia foc în unduiri drăcești,
Tot suntem, de-a noastră ardoare văpăi s-aprind,
Dansează, în irisul celor ce tu iubești.

Nimic suntem.
Doar lumânări.