Vino, vino cu ecou
Te aștept dar nu am gară,
ÃŽmprumut un suflet nou
Când te văd iar prima oară!

Tot pietrișul stă sub mine
Ca un munte de speranțe
Și de trenul nu mai vine
Voi cânta din vârf romanțe...

Haide azi ultima oară
Lângă prunul cel uscat,
Vorbele o să te doară
Dar ai suflet vindecat...

O oglindă fără față
Te privește în întuneric
Eu te voi plimba prin viață
Doar pe stâlpi de teleferic.

Armele îmi sunt ucise
De un glonte de nisip,
Geamantanul meu de vise
Nu conține mai nimic.

Dar privesc la trenul galben
Ce mă fluieră din zare,
Și țes fire de paianjen
Pentru visul meu cel mare!