Aceste cuvinte fermecate
își caută sensurile
pe meandrele nonsensului.
Tu atât să apuci
să îmi spui:
frunză galbenă,
cer șui,
cine te leapădă...
Palimpsestele neantului
jalonează deșertul amăgitor
ca fardul paiaței
din orașul care mustește de jale
o frenezie falsă.
De ce mă dor
aceste amintiri secretate
de secretele fericirii
când, parcă dintotdeauna,
pe meandrele nonsensului
își caută sensurile
aceste cuvinte fermecate?