Toamna, sprijiniți în coate

Sculptorul a obosit să mai sculpteze,
Cricul nu mai ridică nimic de mult…
Până și copacii stau prinși în pioneze
Crăcănați de-un sandviș soare-vânt!

Hai să foșnim prin frunzele moarte
Cu tot ce avem la noi mai viu,
Să ne sărutăm sprijiniți în coate
Sună destul de bine, eu știu…

Am tăiat azi un măr în două jumătăți
Să-ți dau și ție să muști pofticioasă,
Apoi să te desfaci ca florile și să-mi arăți
Părțile care-ți fac viața mai gustoasă!

ÃŽn frunze, pe coate, pe coaste, pe coapse
Sub cerul ca o mămăligă, la apus
Să-ți sărut formele pe față și întoarse
Iar timpul plin de rugină, să devină uns!