Străbat oceanul cu velele umflate
De vijelia timpului pierdut
Și-n uraganul secundelor ratate
Plutesc, mă -nvârt , adesea mă scufund.

Cu ochii ațintiți spre zări și azimut
Pășesc în viață pierdut ca-ntr-o hulă
Valului ce–mi vorbește cu clipocitul mut
Eu îi răspund, celulă cu celulă.

Nu-i far spre care sa ma-ndrept
Nici stînci golașe, să naufragiez
Așa că navighez, cât pot de drept,
Fără să știu de-s treaz sau de visez.