Pe prispa casei
măsuța,
sculptată din roadele câmpului,
nu de mult plină de bunătăți
și înconjurată de copii
s-a ascuns în praf.

Undeva, prin curte,
sapa ce ne-a ajutat părinții
să ne trimita la oraș
s-a îmbrăcat cu rugină.

Poarta copilăriei,
măcinată de nepăsarea timpului,
s-a blocat
a uitat să se deschidă.

Dintr-o poză,
pitită-n portofel,
două chipuri zâmbesc.