Recviem
pentru nebunul care-ți caută diminețile
în suflet
când nu te lecuiești de tine
și defilezi cu singurătatea la braț
crezând că nu e loc de o suflare în plus;
între tine și Dumnezeul tău
plutește o rugăciune nerostită,
nu mai încapi în nicio etichetă
te-am strigat în toate modurile
am ajuns să vorbesc în poem
de cele mai lungi absențe,
mă dor (non)culorile
îmi ești albul iernii
în urma ta
caii fug liberi
copitele lor sfârtecă lutul
sub care tremur
am dat drumul fluturilor
vezi dâra lor cum se pierde
odată cu prima ninsoare

nu-mi ești deajuns de cald
să te păstrez
încă o iarnă.