știi
moartea închiriată pe care o purtăm în zgardă
și o scoatem să muște în fiecare dimineață
dintr-o lacrimă prelinsă din mare
încă de pe la vremea când pântecul mamei ca un albatros
ajunsese la țărm
tot încearcă să găsească pământ
între noi crescuți unul într-altul
dintr-o atingere
și neavând oase uscate de lustruit s-a-ngrășat
a fost declarată obeză
și transportată la cota minus o mie de ani
la galere
să fabrice lumânări din sufletul frunzelor albastre
căzute de pe îngerii ce crescuseră copaci
iar până ne găsesc una plăpândă
și mai subțire decât linia buzelor tale lipite
de buzele mele
stai frunză mângâind lumina cea albastră
îngere