ÃŽn sat
bărbații cântă, joacă, se înrolează
au ocazia să-și apere țara, credința, familia
depun jurământul
și cu pași mari, în șir indian,
pleacă să-și întâlnească necunoscutul
femeile plâng, pruncii țipă
nimic nu contează
pășesc printre lacrimile lor

Pe front totul se schimbă
pământul se adapă
cu sângele îngerilor care mor,
cerul se deschide și îi așteaptă pe fiecare
pe un rând deja stabilit
dar ei se împotrivesc…vor să lupte

ÃŽntr-un birou provincial
războiul s-a terminat
se toarnă vinul în pahare
alianțele se îmbrățișează
se alintă, se cheamă lăutarul
dar să-i anunțe au uitat
lăsând în continuare gloanțele
și tunurile
să le curme suferința.

Cu pași mărunți revin acasă
vreau să-mi iubesc femeia
să-i spun chinul prin care am trecut
poarta este închisă
casa părăsită
doar nucul cel bătrân îmi sărută fruntea.

Azi, trăsura
se oprește în cimitir
iar lângă camarazi
pe mine m-am îngropat.