Îmi văd
ridurile în oglindă,
părul nearanjat,
barba nerasă de două zile,
sufletul care se zbate-n mine.

ÃŽncerc
să-mi duc pașii la purtător,
cămașa să fie călcată,
și musai albă,
costumul È™i cravata neagrã
sunt pe umeraÈ™
pantofi lăcuiți
îi scot din cutie
zâmbetul
îl găsesc tot pe birou.

Răzgândirea
se joacă cu mintea
parcă mi-ar sta mai bine
cu papion.

Mă îndrept spre ușă
pălăria și paltonul
sunt la locul lor
începe propria-mi călătorie
calc greu
am uitat
să-mi iau bastonul.

Cimentul cald
îmi simte bătrănețea,
vrea să mă primească
dar nu este pământ
încep să râd
alb-negru
al meu gând.