ședeai în colțul ăla singură sfioasă
și trecea timpul pe lângă tine
la braÈ› cu toate pe care le invidiai
voiai să urci scările în salonul orbitor
la balul vanității și ipocriziei
unde amfitrion era destinul
dar nu primeau virgine inocente
și pe deasupra așa desculță de păcate
din caleașca mea cu vise
te-asemuiam cenușăresei
nu știam că povestea nu se sfârșise
eram prințul iar inima mea
pantoful fermecat încă te mai căuta
îmi păreai atâta de frumoasă și de tristă
cum altceva mai prețios n-aveam la mine
și-așa mă hărțuia cu întrebări
că-mi este și rușine să o spun
iar eu improvizam răspunsuri
ți-am așezat-o la picioare
habar nu aveai ce să faci cu ea
din senin s-a pornit muzica aia cerească
și am aflat că numele-ți real era iubire
când ochii-ți calzi scânteietori
iscăleau pe sufletul meu cu verde
surâzătoare zâna ne făcuse semn
și tocmai ne potriveam pașii când
nemilos în pieptul tău pe noi geloasă
viața a bătut ora douăsprezece