agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2991 .



Bacu
poetry [ ]
din volumul adevărul, pe înțelesul femeilor, Editura Vremea, București, 2011

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Marius Marian Solea ]

2014-05-27  | [This text should be read in romana]    | 



Bătrânii din satul Corșor mi-au crescut copilăria.
munții dinspre Apus,
care atunci îmi păreau a fi foarte înalți,
sunt astăzi relativi ca existență,
în comparație cu oamenii aceia.


la amiază, veneam de la Olteț,
traversând Lunca și căldura grâului
se întindea peste ochii mei.


nimeni nu trăia individual atunci,
iar singurătatea nu avea un sens în plus.


deseori, în bătătura noastră poposeau niște moși,
își făceau de vorbă, ori veneau să se cinstească la cazan
cu niște țuică.


mă întreba câte unu’:
– mă, Bebiță, de ce crezi tu, mă, că au fetele cozi?
– ca să nu să murdărească părul, ziceam eu degrabă,
ca să nu par prost,


cum sunt ăștia az’, care zâc cu greu ce e de zâs măi fuga.
– eeee, pă’ iavu al mare, nu-i așa. ca să ai de ce le trage
cât timp sunt țâțucile mici.
nu vez’, mă? câte mâni, atâtea țâțe,
așa a lăsat Dumnezău...


acu’, eu nu cred că ar trebui să vă faceți griji
și să vă puneți fetele să se tundă scurt,
foarte probabil să fi fost numai o dobândire a civilizației
din Corșor, fără să fie afectate valorile lumii de-acum.


des apărea moșu’ Bacu pe bătătură.
ai din dial îi spuneau Tuțu,
venea încet, doar că te pomeneai cu el su’ perdea,
dându-ți bună-zâua, tot timpu’ zâmbind.


doi copii a avut, pe Vitică,
profesor de Română la Șimleul Silvaniei,
și pe Eleunora, i se spune Leu,
mama Ilenei, a lui Mitel și a lui Ionel,
măritată cu Vasâlică, văr din frați cu bunică-mea, Măria.
acu’ numai Leu mai trăiește din ai bătrâni,
paralizată de vreo patru ani.
i-au bătut copiii o prăjină pe niște pari,
de la ușa beciului spre poartă,


și o pun până vine iarna să meargă prin curte, așa,
fără vreun sens economic,
doar pentru gimnastica de recuperare.
a făcut șanțuri de-o parte și de alta a prăjinii.
cre’ că și ea vrea să intre în pământ
mai degrabă mergând pe bătătură
decât cu oichii pă grindă.
știu ei ai din dial ce fac, sunt cuminți...
toată vara ascultă cu vacile în Crețu
programele Radio România Cultural,
cică să nu rămână mai prejos decât mine.
dintotdeauna, în neamu’ nost’, a fost o mare concurență


între ai din dial și ai din vale în problemele filosofice.
și pentru cele corespondente satului,
și pentru cele care țin de viziune și criterii...
cu gura lor mi-au spus mai an
că nu pierd programele de bază de la Radio România Cultural,
ba mi-au făcut și proba,
când m-au chemat la masă astă primăvară.
mă dusesem să fac fotografii
mejdinelor din pământurile noastre, eram cu taică-meu
și cu Dorian, care era foarte mirat cum, dintr-o dată,
s-a trezit între mai multe exemplare de Șolea.


și Bacu acesta avea o memorie
și o capacitate improvizatorică
mai ceva decât monștrii culturali
intrați în diferite legende.
putea să-ți recite zile și nopți întregi,
să-ți compună pe loc „afurisme și rondealuri”,
nu cioinea deloc, număi vorbe cu cap.
odată, ne-a spus că s-a trezât într-o dimineață
dormind pă jumătate
și că în starea aia i-a venit în cap o poezâie


și, dacă vrem, s-o ascultăm, ca să vedem
dacă o face vro litră de țuică la schimb.


bunică-mea, femeie,
ce să-i ceri ei să participe la viața
mediocru-culturală a lumii,
trecea pe lângă noi și ne arunca disprețuitor:
– i-ar vă-nșală dezmințatu’ ăsta vigilența
și vă bea tot rachiul...
apoi, nenea Bacu,
trecând peste ofensa venită din partea omului comun,
lua o poziție mai demnă și începea recitarea:
la umbra țâțelor tele
mă jucam spăriat cu iele
să nu cadă peste mine
și să rămân fără tine.


să mă judece tot satu’
și cu Dumnezău Înaltu’
că muri precum un prost
fără să îț’ fac vrun rost.


că io nu-s de-acord cu El
(cu economia lui Dumnezeu adică),
când mă strigă mititel
să-mi dea boli și suferinți,
să m-apropie de sfinți.


io îi spun direct, „măi, frate,
tu ești Tată, nu fârtate,
ca mine, Tu altu’ n-ai,
(conștiința unicității individuale a creației)
cum mă ții, așa mă ai...


ce e în paranteză sunt explicațiile mele de-acum,
pe cele de-atunci nu mi le mai amintesc.


altădată, nenea Bacu ne-a povestit cum unu’ din Becheni
și-a bătut nevasta la o zî după ce-a luat-o.
și tot el, resemnat în fața acestor nedreptăți, își răspundea:
– eeee, ce putea așa de grav să-i facă? –
a mezdrit-o o țâră


pentru că nu știa să țână contra niam…
(sensul acestei neștiințe nu vi-l mai explic
pentru că nu are de-a face deloc
cu standardul meu cultural)


apoi, ne-a mai spus că dovedirea unei femei frumoase
este o mai mare plăcere decât
aceea care ține de aflarea misterelor din cosmos
și că el fusese,
prin vara lui ’69, de Sfântu’ Ilie, în târg la Polovragi,
cu mult mai mulțumit de sine
decât americanii cu filmările lor, în direct, de pe Lună.
așa ne spunea, cu palmele întinse spre foc:
„mă, copii, câte am filmat eu în vara aia la târg,
n-o să poată calcula nici americanii.
mi să dusăsă și vestea și toate gravitau împrejuru’ meu,
da’ aterizam numa’ pă alea care se cădea.
ăstea măi urâte greu le măi este să-și găsească vreun rost,
aci, lângă noi, pe pământ.”


n-o suporta niam pe una din Luculești,


cam omenoasă de felu’ ei...
lucra la birouri, la personalu’ de la Mina Seciuri
și cică o mai tăvăleau ăia pe-acolo...
Nea Bacu a întrebat-o odată:
– ai, mă, Floricico, un loc vacant pentru mine?
– am, nene, dacă-mi aduci o recomandare
și vrei să fii în baza mea de date.


de-atunci încolo a început să o respecte mult –
știuse să-i răspundă și acum ne spunea și nouă
că nu e proastă niam și că nu lucrează ea de surda,
pe-acolo, pe la personal...
și că, măi înainte să vorbești de muieri,
trebuie să te dumirești în cele ce le privește.


în satul acela,
oamenii nu făceau ceva anume pentru a fi fericiți,
luau fericirea dimprejurul lor.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!