sunt lipsuri
în mine
nu în umbra mea
un chibrit își zbate pleoapa
să le acopere

am pus pe trup solzi de răchită
să nu mă teamă apele
artera ruptă în inima unui copil
sângele numit sânge
să aibă patru camere
de munte

când se face încet de târziu
număr pe degete
inima
și nu bătăile ei
distanța dintre două slăbiciuni
se mărește
până nu-mi amintesc

și învăț înfășurat într-un zâmbet comun
să mă uit