îți trebuie forță să rămâi singur
să-ți îmbraci gândurile în staniol
dând culoare vieții

întotdeauna ai de ales:
poți face lumea mai acceptabilă
sau să te tolerezi pe tine – cel dinafara ta

cu el nu ai aproape nimic de împărțit
poate corpul vesperal
adevărurile fruste – cruste ale minciunii
și norii – pleoape zdrențuite ale cerului
sub care Putin învață cocorii să zboare

autorul scrie de multe ori închis în oglinda vorbelor
cu gândul la exhibările purificatoare
mi-aș dori să fiu mai degrabă chiromantul actelor ratate

sper că
oamenii nu sunt metastaze ale lui Dumnezeu
și nu mă voi topi în întunericul umbrei mele
la capătul curcubeului există totuși ceva