Între realitate și ficțiune e bunica,
cu busola și oglinda anilor în mână
ea pășește-n vântul umed ce-o amână
din drumul tainic spre Cernica.

Salcia tremură. Fierbe pe piatră
soarele ce-a curs pe pământ
și din adâncurile ființei latră
să te cheme în acest așezământ.

Noi știm deja de ținta vieții,
destinația finală și amară,
din voia ei și-a dimineții
lovitura ce va avea să doară.

Doar vântul ce mai sună
și aduce aceste chemari,
sub lumina de la lună,
scriu și-aud ecou de zări.

Cu trupul într-un lemn
și literele de aramă,
eu nu mai văd un semn,
noapte bună mamă.

Port cu mine-n gănd comori
cu glas cald de rândunică,
ce-mi apără drumul de actori,
doar pentru ei îmi ești bunică.