Când ziua se destramă
Și luna se înalță
El gândul se revarsă
Tiptil, la tine-n brață.
Nu cere adulare
Nu vrea o mângâiere
Ar vrea, așa se pare
Să poată să mai spere.
Privește-n ceața vieții
Și vrea ca un poet
Să reclădească sorții
Cel vis, doar imanent.
Separ dar astăzi gândul
De crunta deznădejde
Nu mai adie vântul
Ca să primesc o veste.
Iar ambalajul putred
Al sufletului greu
Nu mai absoarbe umed
Decât pe Dumnezeu.