mă gândesc la cine mă scrie,
acolo unde pământul atinge genele cerului,
scrijelind până la sânge scoarța

poate sper prea mult,
gândul devine aură, înghite întunericul
nu cumva sunt doar o păpușă într-o matrioșka infinită?
pot sta aici oricât,
milioane de eoni,
întâmplările noastre vor face implozie una în alta,
viitorul nu va mai fi ce a fost

vezi cum se schimbă cursul vieții?
lumina afară și noaptea alunecând în trupuri
vom stinge iubirea cu tălpile goale,
dansând pe jăratecul ei ca niște șamani în transă,
până vom ști cine, în povestea cui, trăiește