Îți murmur numele în van,
În marea nopții dintre noi,
Ce ne-adâncește an de an,
Rupând visarea cifrei doi.

Mă țin cuvintele legat,
Între coperțile lumești,
Și scriu cu-a roșului sărat,
Păcatul dragostei ceresti.

Învată-mi rugile să zboare,
Să treacă vama trist-a noptii;
De pierzi visarea mea în mare,
Se va zdrobi de valul morții.

Mă lupt cu luna ce prezice,
Pe țărm poeme-abandonate,
Și-ntre poruncile-i peltice,
Îmi bea speranțele, in rate.

Îmi naște sufletul un nume,
Ce face pași spre nemurire,
Iar eu, timid, îi calc pe urme,
Purtând în vers a sa iubire.