suntem cumva blestemați
trecutul s-a dezlănțuit crâncen ca o fiară peste noi
până la ultima firimitură de viață
până la ultima îndreptare semeață
pentru fiecare greșeală ni se fărâmă câte șapte oscioare
nici nu-mi puteam închipui cât de multe oase
sunt zidite în noi ca într-o cetate

bucăți de câmpie în tranzit purtate pe aripi de vânt
Vântul din Sud cu corpul de leu și capul pasăre
Grifonul e Fiarei stăpânul Bestiarului în ziua a patra
ziua de soldă, unde sunt soldații mei? rap rap bocancii în cer
cu craniul de vultur în stânca de cretă adică
cu greu a fost scos la lumina umbrită ca o închisoare
cu ziduri de lanțuri cu pecetea pe frunte
aici stă prins întunericul
și în fiecare zi păstrăm noaptea întreagă
și facem cu mâna celui ce s-a stins

dezvelindu-și ochii de pleoape
rătăciți printre rotocoale de fum și ierburi uscate
cu pieptul costeliv prins ca între furci
sprijinindu-și brațul în coasă
sprijinindu-se de vidul parșiv curgător printre pietre
de bolțile din piatră cenușie - moartea!
îmbrăcată într-o rochie de in
înflorată

de după duzii pitici arzând ca niște torțe,
Hale-Bopp renăscută,
Copacul vieții, Cunoașterea și alte minuni,
vin demoni înlănțuiți cu arimaspianii
cântând cântece lor
vestind îndrăcirea lumii
iar soarele este străpuns de întuneric - tatăl minciunii -
cu suliți de gheață
cele nouă planete s-au aliniat într-o armată de grifoni
iar spaima a înghițit deja câmpia
cu miriști brăzdate cu lanuri și sate

în noi se prăbușesc biserici ca niște castele din nisip
nu închideți ochii încerc să le spun
dar vorbele-mi sunt pecetluite de buze
nici nu mai știm de ce să ne sprijinim nădejdea
iar întunericul ne cuprinde pe toți
cu atâta putere
încât trosnim striviți
pe străzi în câmpie în lume

Hristos și-a uitat armata după dealuri
un înger vestește turbat lumina

a mai trecut o zi și se face ziua de vineri ziua de moarte