În câte vieți te-am căutat,
Sub fiecare strop de clipă,
Sub orice frágilă aripă,
Ai fost, spuneau, dar ai plecat.

Pe tronul din eternitate,
Pândindu-ti nașterea sfioasă,
La braț cu soarta nemiloasă,
Opresc căderea ta in noapte.

ÃŽti adun visele uscate,
Ce zac în arătura sorții,
Și din avara ghiară a morții,
Le chem privirile-mpacate.

Aici, le scald în răsărituri,
ÃŽn marea versului nespus,
Clădesc eternul lor distrus,
Cu temelii din paradisuri.

In noaptea pleoapelor plecate,
Cuvintele vor prinde viață,
Și din poemul meu de gheață,
Vor învia versuri uitate.