Se mișcă namila de fier,suflând din greu,fierbinte,
Viteza ei ma liniștește, iar sufletu-i cuminte,
Pamântul sub noi,aleargă-'napoi.
Iar ea gonește înainte.

De parcă roi de-albine zboară,se-aude zumzăit:
“Mi-e foame și mie sete, iar eu am adormit!”
Și ochii doar umbre observă,
In rest,nimic deosebit.

Văd demonii cum vând întuneric la piață,
Prin geam brăzdat de flori de gheață,
Mai văd pustiu-adânc și gol,
Și-ntr-o reflexie - o viață.

Un imbecil ce lasă, pe butoane, amprente,
Hapsân și lacom dependente,
Pe foaie albă-buchii negre,
În fața stelelor absente.


Se profilează somnambule pete de lumină.
În locuri spulberate - noiane de faină.
Încep încet să simt caldura falsă,
Adevarata departe suspină.

..............

Lugubru,dar ferm ne mișcăm înainte,
Spre granița dintre două morminte.
Aici ne vor arunca cu jale cenușa,
Când vom ramâne fără cuvinte.

Merge namila de fier,suflând din greu,
Suntem aproape de apogeu,
Aleargă,manâncă pamânt,
Se mișcă-'nainte mereu.