De două mii de ani neresemnat
Pe negrul Mării Țărm sălbăticit,
De-Augustul si iubire alungat,
Sunt eu, Ovidiu Romei răzvrătit!

Pe fiecare stâncă-am scris un vers
Poemul meu se naște din blestem,
Căci nu-l poate-ncăpea un univers,
Când răzbunarea-nvaluit-o chem.

ÃŽmi arde gerul dragostea pe buze
Și inima îmi bate troienită,
Copilele de daci le-mbrac în muze
Și le-nvelesc cu umbra mea cernită..

Sălbatic îmi usucă versul, vântul
Și-mi cade ruga nudă la picioare,
Mă bate cerul și îi gust pământul,
Când versul meu le cere de mâncare.

Am adunat toți zeii din Olimp,
Tăcerea mea uitarea le despică,
Stăpân le sunt înlacrimat de timp,
Poemul meu nu se mai naste-n frică.