lângă cutia neagră
pantoful de mireasă stă spânzurat
de carâmbul unei cizme pescărești...
ochi desperecheați privesc
din alveola măștii de oxigen
pământul prizonier
în pumnul strâns...
cum înghite el istoria
cum suflă vântul
prin fluierul oaselor
unind în bucle perfecte
nordul cu sudul...
tablouri suprapuse
respirația mea le desenează în aer
rame de bronz...
îmi ascult inima
singura supraviețuitoare
naufragiată pe harta aceasta imensă
unde munții sunt verzi oceanele albastre
drumurile gri...