în snopuri se leagă
apoi se așază oblic
e un fel de rug
lăsat pe lotca plină de frici
involuntar se clatină
vântul ăsta de neîncredere deformează
întâi spui da
apoi te întorci
și eu privesc de departe
omul care-și clatină mersul pe apă
în drumul său lung se face noapte
iar stelele cad pe rând