Împart în părți egale cerul,
Dar tot albastrul ți-l dau ție.
Eu norii-i țin cu binișorul,
Că-mi știu a mea vinovăție.

Îmi cunosc teama grea, stăpână,
Când stam ascuns în stropul lor,
Speranța îmi scăpa din mână
ÃŽn secet-amintirilor.

Tu ai simțit al meu departe.
Din versuri trepte ți-ai făcut,
Ajunsă sus, m-ai scris în carte,
Abia atunci te-am cunoscut.

Pe cer mă-ntreabă Dumnezeu:
Cine e ea în vers bătrâne ?
Îi spun zâmbind că ea sunt eu,
Un ieri îndrăgostit de-un mâine.

Vreau, Doamne, gustul ei de viață,
Popas să-mi facă pe-a mea gură.
Aici să nu-și mai amintească,
Dumnezeiasca ta cenzură.

Acum pe cer nu-i loc de trei,
Coboară, Doamne, și ne lasă!
Ai grijă de pământ de vrei,
Aicea cerul mi-e acasă.