vor rămâne acolo pietrele
albe
niște neajunsuri de timp
zăpezi solare dintr-o iarnă prinsă pe frânghii
un fel de fotografie rece
unde vântul încremenește
îți povestisem despre mine – femeia de ieri
decupată din realitate
un amestec ciudat care frământă secunde
dospește măruntul
și potrivește tristeți în dreptul ferestrelor
aerul să le treacă prin plete
umezindu-le fruntea