când îți bați la ușă și nimeni nu îți răspunde
dezgroapă anotimpul candorii din cufărul cu vechituri
acolo copilăria chicotește în pumni rozalii și-ți desfide psihozele
certific intuiția că n-ai să-i poți resuscita rubaiatele
aruncând plasa de prins fluturi
acolo viul este codat asemeni unei aventuri grozave în care totul se-ncape pe sine
plus ceva pe deasupra avid de cunoaștere soarele
este agrafa care ține bine-n dârlogi visele până la următoarea eclipsă
magiei firesc i se spune și jocului dimensiunea trăirii
cea care eclozează doar verde și transmite ecouri de adevăr unic
eroii mărșăluiesc în venele tuturora
fără de pleoapă-i privirea ce scormone-n ruguri
ochii multiplică noul și somnul
este o altă trezie care-nrămează potențele
vergeaua iluziei
hașurează spirala materiei fluiditatea doar unor surpări dureroase urmează
ca o medalie dată unei sosii ce nu are-n penel un chip cunoscut
sau poate se întâmplă să fi uitat cine îmi poartă arterele
din cauza gravitației
vertebrele și-au de-voalat identitatea după țesătura de zboruri

mărturisesc alb că n-am știut întinde mereu dreapta unei realități fruste
nici n-am votat aceiași îngeri să mă reprezinte

diapazonul ființării ține
în axă duhul de câte ori testează dramatic
ce mă știu câte octave sunt încuiate-n arcuș cine curbează cum se frânge
sunetul implozează sau erupe
spațiul lui tot sacru orchestrează vierea

pe marginea fără de seamăn a clipelor
cu inocența întâiului pot alege semințele răsturna floarea în mugur
surghiunește-mă părinte în crisalida călduță a unui alb bogat
printre cioburi de eu-uri și culori parfumate ce dospesc la temperatura amintirii
sângerând plisez foalele arhetipului

și sar în mine