ÃŽn noaptea asta am compus,
Ferestre ce vor da spre tine,
Culori de întrebări blajine,
Le-ndrept spre pragul nesupus.

Tu, în alt colț neîmplinit,
Răspunsului i-ascuți tăișul,
Să cadă-n mine ca frunzișul,
Dintr-un copac îndrăgostit.

Așa trecură multe vieți
Și multe frânte spade, mute
Cu multe-mbrățișări rănite,
Pe caii fără călăreți.

Eu mă predau iubită doamnă,
Uscată-i gura fără tine,
Eternul meu îți aparține,
Am obosit de-atâta toamnă.

Ia-mi lada mea cu bucurii,
E dintr-o viață alintată,
Când eu baiat și tu o fată,
Ne dam sărutul de copii.