păienjeniș de cărări ca-ntr-o pădure
în creier urme de pași făcuți de oameni
dihănii de azi și de ieri...

azi îmi voi purta iar printre semeni
pădurea cu ciute schiloade
și râși betejiți de capcane...

cu drujbe-au intrat în ea infractorii
peste tot cioatele foștilor copaci
în care cuibăreau cândva cântătorii...

principii și legi cu sfințenie urmate
s-au dovedit fluturi ce-au furat ochiul
cu zborul lor jucăuș multicolor dar lăsând
în urmă năvala omizilor...

oare de ce n-am știut să aleg pe acei
ale căror omizi măcar fac borangic...

pe trotuarul frunzelor moarte mă voi întâlni
cu vechi cunoscuți cu banalul salut
sau schimbând vorbe fără de miez
din ochi de mlaștini stropi
de glod și bălegare de porci...

ca de atâtea ori voi privi uimit intersecția
perpendicularelor drumuri ce duc spre
punctele cardinale și iar voi constata
că m-am învârtit de-o viață mereu
în spațiul strâmt al semnului giratoriu...

indiferent la schimbările culorilor semaforului
mirat voi privi cum eul meu în centru pe dâmb
este luat de vârtejul frunzelor amețit titirez...

îl voi lăsa acolo mai gol cu un eu mai plin
cu o searbădă zi în izolarea pereților reci
ca puiul de rodie din balcon răbdător
voi spera în venirea unei noi primăveri...

se spune că se regenerează pădurea cu mladă
dată din cioată... oare și-a mea?