agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-02-04 | [This text should be read in romana] |
cineva m-a închis o veșnicie întreagă
într-o piatră într-o urmă de nisip și m-a lăsat să mă spele apele bătrânului râu deodată râul a început să urce dealul pieptiș așa cu apele suflecate până la mal și cu mine pe umeri dus ca pe scut soldatul câmpiei ce urcă în munți de sus picura aerul lichid și fierbinte draga mea aura este luni azi noapte te-am visat cum erai râu eu eram piatră o bucată de stâncă purtată în ea îmi dormeam viața aveam o durere mută înfiptă în piept ori de câte ori deschideam ochii tu nu erai și asta îmi crea o stare de neliniște de spaimă murmuram ceva bâlbâit indecent lăcrimam apoi mă închideam în piatră la loc cât mai adânc în mine câmpia e ca o arsură în piept cu flăcările morilor tremurând în asfințit un joc ca de iele sublim cu lanurile de grâu aur topit stropit cu picăturile macilor uciși iarba miriștilor se înalță ca niște șerpi vegetali să cuprindă luna și s-o doboare roua îmi umezește tâmplele fierbinți iar ochiul cuprinde toată livada de pruni (prunul, poate nu știai, e chiar veșnicia) și cucii răzleți și cucii năuci câmpia mea ca o iubire de prunc dragă aura e marți și tu te prefaci că dormi abia de am curajul să respir lângă tine să-ți spun că în poemul acesta te iubesc cu disperarea condamnatului la moarte cu nerăbdarea însetatului cu mâini tremurânde apoi îngenunchez și murmur ceva ca o mărturisire tu ai tresărit cumva a mulțumire apoi ți-ai trecut mâna prin păr suav cu grația unei prințese parcă erai o zână și eu mă luminam timpul a încremenit, mai știi? doar respirația ta tremura aerul în jur îmi aduc aminte cum îmi țineam aerul în piept minute în șir și cum pășeam în umbra ta puțin șovăielnic puțin exaltat câtă iubire purtam cât de mult te iubeam cât de mult mă uram și nu știam de ce ce păcat în spitalul pustiu voi pretinde că nu-s singurul pacient și numai oglinzi o icoană cu Sfânta Fecioară o rugăciune scrisă pe zid brancardierul din plastic apoi umbre, mii de umbre și amintiri amintiri de asistente zburlii garouri blonde perfuzii buline mov și feșe eu stăteam cu buletinul în mână nemișcat pe noptieră o fiolă spartă un ac de seringă și un biscuit iar patul e din fier cu motor și aripi cu o elice zbârnâietoare ce taie aerul rece în mii de fâșii eu doar pilotez sturlubatic într-o moarte perpetuă și cinică printre vise stele și fum zbâr zbâr dintr-un colț de spital în alt cer într-un unic salt mortal draga mea aura e miercuri deja și dacă e miercuri e zi plină ziua în care în acest poem te port pe brațe de la primul la ultimul vers apoi te așez pe nisipul fin de pe plajă tu asculți muzica din scoici eu îmi ghicesc în ghioc în pietre și stele vântul ne poartă gânduri și dor nu-i așa că nimeni nu te iubește ca mine în poem? că nimeni nu te poartă pe brațe pe aripi până la cer? deja nu mai poți să înțelegi cum e marea fără mine în jur fără dorul meu din piept nu am mers niciodată pe drumul drept m-am ascuns după cuvinte șerpuind umblam dezbrăcat prin tranșee de ger în jurul meu câini subțiri mușcători urlători sfârtecau zarea în fălci din cer picau păsări și îngeri timizi supraviețuiam cum puteam trecerii timpului prin ochi în oglinzi mincinoase în capcana de fier aerul lătra fioros la cer peste noi apăsa un bocet dement un suspin oftat adânc până la os și putrezeam ca niște biete consoane în acest poem dragă aurelia după cum vezi e joi și încă nu am avut curajul să-ți spun cât te iubesc și că îmi este greu singur în casă, singur în poem răstignit ca pe cruce de boală în pat cu moartea mușinând perfid la picioare ce bine ne-ar fi împreună în vers îmbrățișați ca unul și focul din pori va topi cearceaful și patul sub noi umeziți de căldură de iubire de pofta din trup ardem până la cenușă cu lacrimi în ochi într-o dementă negație a binelui din noi călcam apăsat cu bocancii prin praf pe ulițele satului păstrat de câmpie dincolo de răspântia lumilor cumva în uitare cumva neatins de răul cel mare de oraș sau de vini și praful se înălța ca praful la cer aici te aștept într-o alveolă de timp în cuibul de zare pentru noi zidit dau praful de-o parte mereu mă uit tot n-ai venit dragă mea elena aura mea deja e vineri ziua a cincea din cele șase zile ale creației năuce ziua în care curajul e o floare cu țepi imenși cu petale letale din plumb și din sare vorbele mele risipite în zări păsări năucitoare ciori mortuare dricuri de fier ciugulind tandru stârvuri de om și ele luminează ciudat ca niște neoane verzi și nebune din lumânări lumina se pierde undeva prin colțuri lovindu-se de muchii în zare e ca și cum s-ar destrăma fir cu fir lumină din lumină de atâta egoism abia de mă mai dor oasele mele e ca și cum Dumnezeu și-a împlinit creația m-a desăvârșit și m-a lăsat pe treptele scării să urc printre versurile poemelor mele și nu reușeam niciodată să ajung în vârf și cum spuneam lumina din lumânări fărâmițată cu parul se pierde lumină din lumină tot mai puțină draga mea aurelia am ajuns în sâmbătă obosit sfârșit cu aripile moi de-atâta iubire mă dor brațele picioarele și oasele și carnea și gândul rebel și versurile toate din acest poem știu că poți să mă rescrii de vrei, vers cu vers gând cu gând și amintirile toate sau doar cum îți place oricum tot îți voi fi poetul subtil ce-ți scrie cu lacrimi cu sânge și oful din moarte de un timp bărbații roz cu pampoane și moațe dau târcoale înălțării mele noapte de noapte cu speranța să prindă din aer o firimitură divină azi e duminică e liniște e pace e ultima zi doar crucea îmi crește semeț și înaltă peste vii |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy