ÃŽn pomi, erau jeleuri, acadele,
Cornete cu-nghețată de fistic,
Dar, când să guste, pofticios, din ele,
Copilul n-a văzut, în jur, nimic.

Fusese-un vis, la fel ca altădată,
Când a zburat spre țărmu-ndepărtat
Al unei mări cu apă colorată
Și s-a trezit la el acasă-n pat.

A înțeles că orice vis dispare
Și, uite-așa, copilul se decise
Să inventeze, când va fi el mare,
Mașinăria ce salvează vise!