hei
moarte
unde e puterea ta
pietrele căzute se urcă iar la locul lor
frigul îngheață amintirile
primăvara începe din hornul iernii
și se împacă și cu statuile ei de gheață
mereu cineva aduce zilnic lumini
din adâncul său
vrând să lumineze măcar un colț de univers
hei moarte
unde este ceața ta
printre atâtea râuri de foc
am făcut poduri de clipe tari
ca stelele

am desprins din aer toate aceste cuvinte
strigate
stinse
încet
ca pe făclii în propriul sânge
apoi
am plecat cu jumătate de suflet
din fața chipului care nu mai răspunde.