Am ales cărarea focului
când nu-mi păsa de solstiții
și doar echinocțiul mi-l doream,
ca un fel de început
pentru alte năzbâtii.
Atunci aruncam moneda
și așteptam viitorul să se arate,
cap sau pajură.
Și iar plecam pe cărarea focului
să mai ard câte o bucată
din sufletul răstălmăcit
de chemări năluce.
Acum, mă cam ustură viața
de la tălpi în sus,
între echinocțiu și solstițiu.