când adevărul este aruncat peste ultimul cuvânt,
ne-ascundem în glasul umbrei.

mintea mi-e grădina înflorită
a celor ce locuiesc astăzi,
în palmele mele,
uneori cuibăresc acolo domnișoare
cu pantofi albi...

bătrânii nu vorbesc decât cu singurul ochi închis,
când adorm, adorm prea-ndelungat,
mor ca vulturii bolnavi de mers.

tu nu poți să mă mai naști din propria-mi carne
când profeții mi se plimbă prin sânge,
deci ne-adumbrim cu umilința zeilor,
și ne vom curăța precum mările de valuri,

și murim-vom când Dumnezeu îți va fi irosit gesturile,
iar morții se vor scălda în apa ce-o vărsăm,
spre mântuirea voastră.