„femeia este muzica rătăcită în carne”
Emil Cioran

când te voi pierde
să-ți amintești că undeva
în ungherele inimii mele împietrite
plouă

o să-ți traversez gândul
într-o fracțiune de secundă
ca o nuanță pe care o căutai de foarte mult timp
buzele se vor rotunji a cuvânt
dar nu voi spune nimic
pleoapele vor cădea
cortina grea peste privirea care n-ar rezista tentației

când mă vei pierde
lipește-ți mâinile de piatra rece a întoarcerilor în timp
și crede-mă
eu am plecat din mine
să pot reveni acasă
acolo unde ești tu
***
dacă ne vom rătăci
o să căutăm în rune drumul înapoi
pe meleagul morilor de vânt
cu plâns de violină

o să te recompun din stropii ploii
culeși de pe glezna subțire a magnoliei
în primăvara primului sărut
când ai pășit desculță pe jarul sufletului meu
ca-ntr-o catedrală
sub tălpile mici
buzele au intonat fremătând
te deum

nu te voi pierde
timpul meu e locuit de tine
oriunde m-aș întoarce
încotro aș fugi
vom respira amândoi din infinit
ca și cum am împărți aceeași inimă

liliana trif & ioan grigoraș