În fața morții zăbovesc,
Pierdut de tot ce e lumesc,
Și o conjur ca să sosească,
Să nu îmi mai lipsească.

Iar ea privește prin hotar
Mișelă și tăcută,
Oi vrea să-ți fac și un altar
Din zvâcul gândului hoinar.

Te aștept de-atâta amar de vreme
Să-mi ieși odată-n cale,
Am scris o sută de poeme
Ca să te chem agale.

Nu vrei să vii, te înțeleg,
Atunci hai, dă-mi voință
Să săvârșesc un sacrileg
Cu adâncă biruință.

E cu putință să îndrăznești
Să mă sfidezi în față?
Când eu te chem și tu nu-mi vii,
Ești searbădă, ori hoață?

Te duci la oameni inocenți,
Le ieși subit în cale,
Adulmeci și intransigent
Îi iei cu tine în zare.

Și imprecații îți rostesc,
Ei vor să te sugrume,
Dar știi tu oare, dragă Mors,
Câți vor să te cunune?

Peregrinări tot văd că faci
Și unde nu ți-e locul;
De ce insiști să te complaci,
Nu-ți mai găsești sorocul?

Te tot fălești că ești temută,
O spaimă blestemată,
Dar tu ești doar o biată ciută,
Haină, înverșunată.

Iar eu te aștept, și tu nu-mi vii
Să-mi oferi alinare,
Ți-am pregătit romanțe mii
Și-eternă afinare.

Hai, vino să te îmbrățișez,
De ce îmi ești timidă?
Ți-e frică? Ori ai vrea să cred
Că manta ta-i sordidă?

Te-am așteptat atâta timp
Și mi-ai zâmbit placidă,
A venit ceasul ca-n estimp
Să-ți spulber coroana silfidă.

Și n-ai voit să mă înțelegi,
Știu că te temi, ți-e frică,
Iar de în ochi mă vei privi
O să-ți pierzi o aripă.

Să știi că nu mă păcălești,
Iar eu nu fug ca tine,
Vei vrea să mă îmbrățișezi
Și nu vei da de mine.


D.P.
(dream-live-today.blogspot.ro, 2017)