cîtă vreme ficatul inima plămînii apasă
poezia ta va rămîne pe dos
mai ales inima
și te trezești în mijlocul ei
în dezordine cu lumea
doar tu
un om mai mult
într-un spațiu limitat
doar tu
un ciudat
care împinge și răstoarnă dă năvală
pentru ca Ea să-ți treacă de gît
să te acopere ca un cîntec neștiut
și tu orice
doar în ochii ei de necuprins.