În cuibul imaginației conceput din iubire
de două suflete zburate în alt univers,
n-am găsit bici sau bâte, ură sau invidie,
cum am văzut în alte cuiburi căptușite
cu ochi sticloși și sprâncene încruntate
adunate atavic din jungla unor feroce animale
bolnave și lacome cu sânge malefic.
Mi-am mutat cuibul în cărțile înțelepciunii
între ramurile de sus ale sufletelor nobile
și privesc mirat furiile înveninate
adunate în cohorte, ca termitele, să distrugă
tot și toate care nu le seamănă, de azi și de ieri.
Virusul dezordinei complotează cu prostia
și răcnește lozinci molipsitoare.
Hidoșeniile saturate de lipsuri
mușcă înfometate din frumusețea pioasă a lumii,
încrâncenate și convinse că toată lumina le aparține,
dar nu pot înțelege că-s doar umbre a ce se cred
și drumul lor cu false credințe și surogate toxice,
abia când pare încheiat, va încăpea pe o balanță.
Apoi, moara tăcerii îi va măcina fără oprire,
după legile ei și-i va băga în saci cu regrete
în cuiburile stricate de stânga sau de dreapta lor,
victime alterate de nevoia altora.
Timpul nu poate fi poluat de amintirea lor.